Costumul feminin
Se pare, deci, ca Homo sapiens si costumul s-au nascut deodata. Pentru a explica acest comportament putem presupune mai multe cauze, printre care pudoarea, dorinta de a arata mai bine sau necesitatea de a proteja un corp fragil. Desi motivul invocat in Geneza este pudoarea (Adam si Eva, descoperind ca erau goi, si-au ascuns sexul cu frunze). in general, hainele drapate si largi se poarta in tarile cu climat cald, iar hainele ajustate in regiunile reci. Legata de transformarile economice, istoria costumului e legata si de evolutia conditiilor sociale, evolutia conditiilor modului de viata si evolutia ideilor politice (adoptarea hainelor europene in fostele colonii, de exemplu).
Se poate spune ca aceasta moda nu a incetat niciodata complet in Europa, mai ales pentru femeile de la tara, atata timp cat palaria a fost ignorata. La tara, palaria de pai a fost purtata dintotdeauna, dar palaria eleganta nu exista la sfarsitul Evului Mediu decat in Germania si in tarile scandinave. Dar in general femeile purtau o boneta; cand ieseau isi puneau esarfe de gaz*, iar pentru calatorie sau vanatoare imprumutau palariile barbatilor. Trebuie remarcata tentativa modei de a se apropia de artele decorative. insa onoarea acestei tentative ii revine tot lui Paul Poiret, care, inca inainte de razboi, ii cerea desene de tesaturi lui Raoul Dufy. Dupa ce, in 1900, Parisul devenise centrul mondial al modei, Expozitia Artelor Decorative din 1925, care a avut loc tot pe malurile Senei, a concretizat acordul cautat de creatorii tuturor tehnicilor pentru obtinerea unui stil modern, cel putin pentru costumul feminin.
Chiar si maestrii parfumului au greutati in recunoasterea si memorizarea anumitor esente. De exemplu, Jacques Polge, celebrul nas" de la Casa Chanel, nu poate recunoaste mirosul de Andropogon muricatus decat dupa ce face o analogie intre acest miros si acela al focului de lemn de platan stins de ploaie din curtea bunicii sale... Unele persoane nu pot simti anumite mirosuri, incapacitate care poarta numele de anosmie. Totusi, II I hui este mereu prezent.in continuare vom aminti, in linii generale, piesele de imbracaminte ale taranilor romani. Barbatii poarta: caciula/cusma; palarie/clop/colop cu flori sau prima; camasa avand de obicei guler cu bumb sau cheotoare, cu maneci si pum- nas (manseta), cu cusaturi; brau; nadragi/cioareci/itari; opinci; cizme; scarpeti. I ii mai poarta de asemenea pieptar, cojoc, laibar sau suba.
Cand copilul era hranit bine, doicile aveau dreptul la panglici lungi, de culori deschise sau in carouri; latimea panglicii era proportionala cu importanta casei.Asa cum costumul poate semnifica servitutea, el poate fi si o marca a discriminarii. in Evul Mediu evreii au fost obligati de catre Conciliul de la Latran (1215) sa poarte o bucata rotunda de panza galbena sau verde, care in Franta secolului al XlV-lea a devenit alba sau rosie. Acest bavarez emigrat in America, acolo unde „cersetorul devine milionar, iar milionarul devine cersetor sau starv", a avut ideea de a confectiona niste pantaloni din panza de cort cu care facea negot. Cum nici trecerea anilor, nici soarele nu lasau urme pe acesti pantaloni albastri, ei au fost imediat adoptati de catre vacarii din Vest, pentru ca apoi sa se raspandeasca in intreaga lume.
Se poate spune ca aceasta moda nu a incetat niciodata complet in Europa, mai ales pentru femeile de la tara, atata timp cat palaria a fost ignorata. La tara, palaria de pai a fost purtata dintotdeauna, dar palaria eleganta nu exista la sfarsitul Evului Mediu decat in Germania si in tarile scandinave. Dar in general femeile purtau o boneta; cand ieseau isi puneau esarfe de gaz*, iar pentru calatorie sau vanatoare imprumutau palariile barbatilor. Trebuie remarcata tentativa modei de a se apropia de artele decorative. insa onoarea acestei tentative ii revine tot lui Paul Poiret, care, inca inainte de razboi, ii cerea desene de tesaturi lui Raoul Dufy. Dupa ce, in 1900, Parisul devenise centrul mondial al modei, Expozitia Artelor Decorative din 1925, care a avut loc tot pe malurile Senei, a concretizat acordul cautat de creatorii tuturor tehnicilor pentru obtinerea unui stil modern, cel putin pentru costumul feminin.
Chiar si maestrii parfumului au greutati in recunoasterea si memorizarea anumitor esente. De exemplu, Jacques Polge, celebrul nas" de la Casa Chanel, nu poate recunoaste mirosul de Andropogon muricatus decat dupa ce face o analogie intre acest miros si acela al focului de lemn de platan stins de ploaie din curtea bunicii sale... Unele persoane nu pot simti anumite mirosuri, incapacitate care poarta numele de anosmie. Totusi, II I hui este mereu prezent.in continuare vom aminti, in linii generale, piesele de imbracaminte ale taranilor romani. Barbatii poarta: caciula/cusma; palarie/clop/colop cu flori sau prima; camasa avand de obicei guler cu bumb sau cheotoare, cu maneci si pum- nas (manseta), cu cusaturi; brau; nadragi/cioareci/itari; opinci; cizme; scarpeti. I ii mai poarta de asemenea pieptar, cojoc, laibar sau suba.
Cand copilul era hranit bine, doicile aveau dreptul la panglici lungi, de culori deschise sau in carouri; latimea panglicii era proportionala cu importanta casei.Asa cum costumul poate semnifica servitutea, el poate fi si o marca a discriminarii. in Evul Mediu evreii au fost obligati de catre Conciliul de la Latran (1215) sa poarte o bucata rotunda de panza galbena sau verde, care in Franta secolului al XlV-lea a devenit alba sau rosie. Acest bavarez emigrat in America, acolo unde „cersetorul devine milionar, iar milionarul devine cersetor sau starv", a avut ideea de a confectiona niste pantaloni din panza de cort cu care facea negot. Cum nici trecerea anilor, nici soarele nu lasau urme pe acesti pantaloni albastri, ei au fost imediat adoptati de catre vacarii din Vest, pentru ca apoi sa se raspandeasca in intreaga lume.